Mormantul tatalui fotbalistului Daniel Niculae a fost profanat, hotii furand toate obiectele de valoare gasite asupra decedatului. Acelasi lucru s-a intamplat si cu alte 17 morminte din acelasi cimitir.
Cimitirul din localitatea giurgiuveana Joita a fost profanat de hoti, in noaptea de vineri spre sambata. Au fost vizate in special monumentele funerare, precum cel somptuos, din marmura neagra, al tatalui fotbalistului Daniel Niculae, Ioan Niculae, precum si mormintele mai instarite. Crucile sau ornamentele nu au fost distruse, ci au fost ridicate doar capacele criptelor si ale cosciugelor, iar mortii au fost jefuiti de toate obiectele de valoare cu care au fost ingropati: ceasuri, verighete si inele, cercei, lantisoare si alte bijuterii. Nici monedele aruncate din superstitie peste cosciug nu au ramas in cripte, fapt care i-a facut pe locuitorii comunei sa isi dea seama ca scopul a fost jaful si nu vreun ritual satanist. Descoperire macabra „Sambata dimineata m-am dus sa curat mormintele, pentru ca asta fac de douazeci de ani, si am vazut capacul ridicat la mormantul tatalui fotbalistului ala… si mai incolo mai erau trei-patru morminte descoperite, al unui nepot si al ginerelui meu. Am chemat un vecin, care a anuntat seful de post”, a povestit Ioana Ionita, ingrijitoarea bisericii. Viceprimarul comunei, Vasile Paraschiv, si-a amintit ca cimitirul a mai fost profanat si in 2005. „Acum sigur au fost printre ei si oameni din sat, fiindca au stiut de unde sa fure. Cred ca au fost cel putin cinci”, a spus viceprimarul, care a decis sa monteze in cimitir camere de supraveghere.